Da-mi-aş demisia să-mi dau

E prima oară când îmi dau demisia, deşi contractul s-a încheiat conform art. 55 lit. b din Codul Muncii, pentru cei ce nu ştiu -  ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Yeah right şi porcii roz în dungi căcănii zboară prin faţa ferestrei.

Să zicem că era să nu găsesc uşa şi să mă înfig în perete de cât de repede am zbughit-o de acolo. Cei drept şi slavă Domnului nu am avut probleme la plecare, chiar mi-am antedatat cererea, dar şi aşa mai am de alergat după semnături de parcă am lucrat naibii la serviciile secrete.

În primul rând faza de gală a fost..

eu: de unde iau semnăturile?

secretara: nu ştiu! afli şi tu!

eu, în mintea mea: serios!?!?!!!???

ideea e că m-am învârtiti jumatate de oră numai ca să aflu din ce clădire pot lua aceste mirifice semnături. ca după aceea să urmeze un amplu periplu prin clădiri în stilul “de la Ana la Caiafa”(asta ca să rămânem în spiritul sărbătorilor), în urma căruia m-am hotărât să inchei situaţia dupa vacanţa de Paşte.

Cât despre colegii mei: vai dar ce s-a întamplat? nu a fost vina noastră, nu?

Evident că o parte din vină a fost a voastră, dar ce aţi fi vrut să zic?!? Normal că am băgat din top cu : dar vai, cum să fie vina voastră..bla..bla..bla. Mă rog, adevărul este că doar 15% a fost vina lor, restul e de la mine. Dar oricum, nu vi se pare câtuşi de puţin suspicioasă treaba asta cu 7 oameni care te întreabă acelaşi lucru? Mie, da! I smell guilt!!!