cand vreau sa’mi fac rau stiu exact ce sa fac..stiu la ce sa ma gandesc, la ce persoane..la ce poze sa ma uit.
cred ca nu’i nimic mai dureros pe lumea asta sa’ti dai seama ca sentimentele tale nu au nicio importanta si ca exista o mare posibilitatea ca persoana la care tii enorm de mult nu numai sa nu te iubeasca, ci chiar sa te dispretuiasca.
parca ar fi prima oara. parca ar fi prima persoana. cred ca m’am saturat sa fiu in postura asta si de aceea m’am decis sa o iau intr’o anume directie. adica sa termin cu orice dorinta sau speranta catre orice fel de relatie. nu mai e ceva spus la intamplare, nervi sau intr’un moment de depresie cumplita. pur si simplu e o realitate pe care trebuie sa o accept si sa nu ma mai plang.
numai ca nu ma pot opri sa nu ma gandesc ce am facut, ce imi lipseste de nu pot fi demna de iubire sau macar de putina afectiune din partea celor pe care ii iubesc. si nu, nu e vorba de un barbat si de un amor lesinat. e vorba de mama mea, de parintii mei, de cei pe care ii consider prieteni, dar … care, evident, nu par sa ma considere la fel.
si e cumplit de dureros sa descoperi ca totusi persoanele respective sunt complet capabile de a oferi aceste lucruri altor oameni, dar numai tie nu!
iarasi am cazut in butoiul cu melancolie, sunt constienta de asta, dar plm cui ii pasa?!??!?asa ca ce naiba traiasca depresia si compatimirea de sine !!! doar astea au mai ramas…
Filed under: jurnal | Tagged: depresie, dezamagire, durere, iubire, ramasite
nimic nu e imposibil, e nevoie doar sa-tyi doresti ceva foarte mult, si incearca a privesti cu alti ochi la tot ce se petrece… atunci totul va fi mult mai usor