traiesc intr’o lume a mea, in care nu e totul roz, dar in care eu sunt regina. nu mai conteaza realitatea. ea s’a sters de mult din memoria mea. e prezenta doar atat cat sa nu ma duca la nebuni.
poate ca nu traiesc atat de mult intr’o lume interioara, cat intr’o speranta ca in viitor lucrurile se vor schimba si poate voi primi ce am visat. poate ca intr’o zi nu va trebui sa mai inchid ochii si sa strang din dinti cu gandul la o zi mai buna.
exista atatia poate incat parca nici nu mai are rost sa vorbesti. de fapt nici nu mai vorbesc. deloc. am reusit sa ma inchid definitiv. nu a mai ramas nimic din ce eram inainte. ma rog, poate nu chiar nimic…dar cel putin, ma indoiesc ca cineva ma cunoaste.
am trait atata timp in fantezie, incat acum nu reusesc sa opresc butonul. dar..ma mint! nici nu vreau sa spun stop pentru ca atunci nu ar mai fi nimic de facut…nimic de trait.intr’adevar speranta e singura care ma mentine pe linia de plutire. mult timp am crezut ca ura ma mentine, dar nu este adevarat.
cred ca daca as fi trait vreun moment in realitate, demult mi’as fi intalnit Creatorul…
