Ce’i prea mult strica

Am impresia ca, cu toata stapanirea mea de sine, ma duc naibii de suflet. nu prea am cum sa controlez ceea ce simt mai nou oricat de mult mi’ar placea sa cred. sper sa pot controla exteriorul, ca cel putin in interior am luat’o razna. am crezut cu toata seriozitatea ca ma pot controla si imaginatia mea e supusa vointei mele. ma rog, nu atat imaginatia, cat dorinta.

nici nu mai stiu ce sa cred. surprinzatoare pentru mine este in general partea mea emotionala. in rest ai jura ca sunt un robot. imi place sa planific totul. cand ma scol am in minte un plan de atac al organizarii de dimineata, plan care, de altfel, se si pune in practica. tot timpul gandesc in avans. imi masor cuvintele. gesturile. etc.. daca nu am masurat inainte cu siguranta voi despica firu’ in cinspe mii dupa, de una singura in patutul meu. chiar si cand imi place de cineva sunt ca un bloc de gheata. cu greu si’ar da seama persoana vizata. mai ales daca, din punctul meu de vedere este “interzis” . bine, la mine interzis poate sa insemne multe. sunt exclusi din start barbati casatoriti. nici nu ma uit. vorbesc de alte lucruri. si da, asta include si prietene.

am observat si o tendinta ciudata. in general ajung sa ma apropii de ei. de cei care imi plac. in sensul ca vorbim, poate iesim, dar nu ca iubiti.ci pur si simplu asa. si am fost dezamagita. nu neaparat ca ei aveau ceva, ci mai degraba pentru ca le lipsea ceva. am o imagine nu neaparat definita a celui pe care il vreau, dar merg pe ideea ca atunci cand il gasesc o sa recunosc daca el e cel bun. si nu ma refer la barbatul ideal sau barbatul vietii mele. ci cel compatibil cu mine, iar din acestia sunt mai multi, numai ca trebuie gasiti.

dar revenind la oitele mele, cu tipul de care vorbesc petrec un timp suficient de indelungat astfel incat sa’mi fac o parere, dar avand in vedere mediul, ma indoiesc ca il voi cunoaste asa cum este in realitate. dar nici nu vreau, tocmai pentru ca mi’e teama ca ar fi bun pentru postul pe care il vreau pentru el. in mod surprinzator, pentru prima oara in viata vreau ca cineva sa ma dezamageasca. sa nu fie cum cred eu ca e. si probabil asa va fi, dar mai vreau inca sa ma complac in dulceata trairilor. am ajuns sa cred ca de fapt mie imi place starea de “indragosteala” mai mult decat persoana vizata in sine.

sau as putea sa privesc in alt mod toata intamplarea: toti cei care mi’au placut sau cu care am avut o relatie au fost oamenii nepotriviti pentru mine, in concluzie asa este si acum.dar daca nu, mai ales ca in ultimul timp s’a imbunatatit calitatea. in plus vreau sa ma complac in starea asta. e placuta. pentru mine a venit primavara mai devreme.